,,Recunoștință femeii” adusă în Parohia Fierbinți Târg

Publicat la: 07 Mar, 2016
Duminică, 06 martie 2016, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, părintele paroh a dăruit doamnelor și domnișoarelor, care au participat la slujbă, câte un mărțișor și o iconiță cu Maica Domnului, modelul suprem al femeii creștine, căci ,,Biserica, prin învăţătura sa dată de Mântuitorul Hristos şi transmisă până în zilele noastre prin Sfânta Tradiţie, a ridicat femeia la cea mai înaltă demnitate la care putea fi ridicată. Femeia, chipul creştin al femininului, Fecioara Maria a devenit Mama lui Dumnezeu, cea care L-a primit pe Cel necuprins în pântecele ei. Nici un bărbat nu s-a bucurat de această demnitate şi nici un bărbat nu poate fi pus pe aceeaşi treaptă cu Maica Domnului. De aceea putem spune, pe firul revelaţiei divine, că dacă prin femeie a intrat păcatul în lume, tot prin femeie a venit izbăvirea lumii; ea nu cere nimic, dar le are pe toate”.
Această activitate a fost organizată din inițiativa și cu cheltuiala părintelui paroh.
A consemnat PC Pr. Dr. Andrei – Gabriel Ghiaur



Album Foto






Ultimele stiri
Mai multe stiri »