Parohia Fierbinti Târg
Protopopiatul Urziceni, Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Biserica parohială din Fierbinţi Târg şi-a sărbătorit hramulNoutati
29-04-2019 21:04

Luni, în a doua zi de Paşti, Biserica “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Fierbinţi Târg şi-a sărbătorit hramul.

Sfânta Liturghie Pascală a fost oficiată de părintele paroh în prezența a numeroși credincioși și a reprezentanților autorităților locale și centrale. Apoi a fost săvârșită Slujba Parastasului din Săptămâna Luminată pentru ctitorii bisericii parohiale de către preoții din localitatea Fierbinţi Târg,

Preotul paroh Andrei – Gabriel Ghiaur le-a spus tuturor credincioşilor “Hristos a înviat!”, iar celor care poartă nume de Gheorghe, George, Georgeta, le-a urat “La mulţi ani!” de ziua onomastică. Anul acesta, în mod excepţional, Biserica a amânat cu o săptămână sărbătorirea Sfântului Gheorghe, ţinută în mod tradiţional pe 23 aprilie, din cauză că s-a suprapus unei zile din Săptămâna Patimilor Domnului Iisus Hristos, perioadă marcată de post mai aspru.

După terminarea slujbei, enoriașii au continuat cu un alt moment de comuniune, participând la agapa frățească, organizată prin osteneala doamnelor din Comitetul parohial în sala Centrului multifuncțional Sfântul Apostol Andrei a Parohiei Fierbinți Târg.

A consemnat preot dr. Andrei – Gabriel GHIAUR de la Parohia Fierbinți Târg