SFÂNTA CRUCE – CREDINȚĂ ȘI CREATIVITATE Cateheză și atelier de creație la Parohia Fierbinți Târg
Sâmbătă, 12 septembrie 2026, copiii Grupului de cateheză „Sfântul Apostol Andrei” al Parohiei Fierbinți Târg s-au întâlnit pentru o nouă activitate dedicată apropiatei sărbători a Înălțării Sfintei Cruci.
În prima parte, copiii au participat la cateheza despre Sfânta Cruce, aflând despre semnificația ei, despre puterea și locul Crucii în viața creștinului, precum și despre sărbătoarea din 14 septembrie.
Întâlnirea a continuat cu un atelier de quilling, în cadrul căruia copiii au împodobit fișe reprezentând Sfânta Cruce. Prin răbdare, atenție și creativitate, cei mici și-au cultivat îndemânarea și bucuria de a lucra împreună.
La final, copiii au fost serviți cu cornuri cu ciocolată și pepene.
Materialele necesare desfășurării activității au fost achiziționate din fondurile proprii ale Parohiei Fierbinți Târg.
Parohia Fierbinți Târg desfășoară constant activități catehetice și educative pentru copii, păstrând unicitatea fiecărei întâlniri prin îmbinarea catehezei cu activități practice, creative și potrivite temei abordate.

