Credincioșii din Parohia Fierbinți Târg au participat în număr mare la slujba din noaptea de Paște, trăind cu emoție și bucurie duhovnicească marele praznic al Învierii Domnului. La miezul nopții a avut loc primirea Sfintei Lumini, prin chemarea „Veniți de luați lumină!”, moment de profundă încărcătură spirituală pentru toți cei prezenți.
Slujba Învierii a fost oficiată în fața bisericii, într-o atmosferă de comuniune și lumină, după care credincioșii au participat la Sfânta Liturghie în sfântul locaș. La final, s-a citit Pastorala Chiriarhului locului, adresată enoriașilor cu prilejul marelui praznic.
Să păstrăm în inimile nostre lumina Învierii Domnului, să trăim în pace și în bună înțelegere și să aducem bucurie și speranță în familiile și în comunitatea noastră. HRISTOS A ÎNVIAT!!!


