În viaţa Maicii Domnului există un moment de maximă importanţă, atât pentru propria ei rânduială, cât şi pentru istoria mântuirii noastre. Acest memorabil moment crucial se întrupează într-un singur cuvânt Fie, fără acesta: „ceea ce Dumnezeu intenţiona în Bunavestire ar fi fost un eşec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu şi om se dovedeşte biruitoare, iar consecinţele ei răzbat până la sfârşitul veacurilor” .
Acest moment central din viaţa ei reprezintă clipa acceptării sale să devină Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Întreaga viaţă duhovnicească a Maicii Domnului se înscrie „în profunzimea acestui da spus de ea lui Dumnezeu” .
De fapt, momentul Bunei – Vestiri este marcat de o întreită bucurie, după cum ne spune Sfântul Grigorie Palama, şi anume: pentru Creator, pentru creatură şi pentru Maica Creatorului. Dumnezeu Creatorul Se bucură pentru că în sfârşit poate săvârşi minunatul schimb prin care primeşte, smerindu-Se sărăcia noastră, ca să ne îmbogăţească, dându-ne posibilitatea de a fi moştenitori ai Împărăţiei Sale. Creatura se bucură văzându-L pe Stăpânul tuturor în mijlocul robilor, nu însă dezbrăcat de stăpânirea cea dumnezeiască. Iar Mama Creatorului, pricina tuturor acestor minuni, se bucură nu numai pentru că acestea s-au făcut prin ea, ci şi pentru faptul că Dumnezeu a lucrat această ridicare a fiinţei umane nu numai din ea, ci şi prin intermediul ei .
Episodul Bunei Vestiri se desfășoară astfel: tânăra Fecioară se află în rugăciune, iar îngerul Domnului i se arată şi o salută: „Bucură-te!…”, şi o anunţă că va naşte fiu. Maria, surprinsă, îi răspunde în cuvinte puţine, dar pline de sensibilitate, ea nu este logodită, nu ştie de bărbat, nu înţelege cum, în condiţia ei de absolută puritate, i s-ar putea întâmpla acestea. Îngerul o face să înţeleagă: zămislirea va fi de la Duhul Sfânt, iar pruncul ce se va naşte Fiul lui Dumnezeu se va chema. În acest moment „uluirea Mariei e totală, puterea oricărei înţelegeri e copleşită de mister” .
Trebuie amintit faptul că cele spuse de înger nu reprezintă o poruncă, căci poruncile se dau în vis, aşa cum le va primi după cum se ştie, ceva mai târziu, logodnicul Iosif. La fel, nu putem considera aceste cuvinte ale îngerului nici ca vestirea unui fapt împlinit. Ci, Bunavestire anunţă doar faptul că Dumnezeu o alesese pe ea, Maria, ca să devină mama Fiului Său, astfel îngerul poartă un mesaj, dar şi o invitaţie, mai cu seamă e un apel la libertatea Fecioarei, de a decide, de a se pronunţa întru două alternative: între da sau nu .
De remarcat că un nu ar fi însemnat o amânare a planului dumnezeiesc; un da, împlinirea lui fără întârziere. Îngerul aşteaptă din gura tinerei fecioare un singur cuvânt, îl aşteaptă şi Dumnezeu, dar în acelaşi timp îl aşteaptă toată suflarea „căci, întrebând-o pe ea, Dumnezeu ne întreabă pe noi, iar prin răspunsul ei urmează să se rostească întreaga omenire…E clipa când Fecioara însumează într-însa setea universală de mântuire…Bunavestire este actul dramatic prin care Dumnezeu consultă libertatea omului şi o invită la participare” .
Observăm că, dacă pe Eva Dumnezeu a creat-o din Adam fără să-i ceară acestuia în prealabil acordul, pe Fecioară însă o înştiinţează de întruparea Sa şi-i aşteaptă întâi credinţa şi consimţământul. Faptul că acesta era deja pregătită să-L primească pe Cuvântul fără să fi fost nevoie ca Dumnezeu să o fi anunţat dinainte e un indiciu ce ne face să afirmăm că Fecioara atinsese deja culmile sfinţeniei şi că Dumnezeu nu cunoştea nimic mai frumos şi mai bun decât cele pe care le vedea în Maria . Astfel ea este cea care L-a atras pe pământ pe Stăpânul tuturor, prin viaţa ei nepătată, prin sufletul ei mai curat ca lumina, prin felul ei de a fi, prin gingăşia duhovnicească a prezenţei sale.
Fecioara a făcut atât de frumoasă natura umană încât a atras privirea lui Dumnezeu, şi prin urmare, Acesta S-a făcut om din pricina ei, căci „acel Fie mie (Luca I, 38) spus unui înger de o Copilă de doisprezece ani şi reprezentând Amin-ul ei a fost condiţia sine qua non a Amin-ului lui Dumnezeu faţă de noi prin întruparea Fiului Său veşnic” .
Deşi se afla sub semnul păcatului strămoşesc, Fecioara Maria nu cedează păcatului, căci ea în fiecare clipă îşi avea privirea aţintită numai spre Dumnezeu. În acest caz, ea simbolizează cu adevărat întreaga omenire căzută în păcat, prin urmarea consimţământului ei „Fie mie!”, reprezintă cu adevărat omenirea, acest Fiat al Născătoarei de Dumnezeu se constituie într-un „fiat ecumenic” .
Atunci când Sfinţii Părinţi ai Bisericii afirmă că Fecioara este şi ea născută sub semnul păcatului strămoşesc, spun, în acelaşi timp, că ea este fără de păcat, necontrazicându-se. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în pofida poverii adamice a căderii în păcat, nu păcătuieşte, ci rămâne fecioară la minte, la suflet şi la trup.
Astfel, Fecioara Maria n-ar putea răspunde lui Dumnezeu: „Fie mie după cuvântul tău!…” decât „cu două condiţii, antinomice: să se afle, în acelaşi timp, sub semnul păcatului şi în afara lui; sub semnul păcatului pentru că reprezintă întreaga omenire căzută; şi în afara păcatului, pentru că ea este înălţată de harul lui Dumnezeu, peste aşteptările sale şi nu se uită îndărăt” .
Cu adevărat Fecioara Maria este subiectul care în numele naturii umane răspunde chemării divin, reprezentând natura umană în maxima ei capacitate de dăruire şi de primire.
Mântuirea noastră obiectivă, hotărâtă din veci de Tatăl, îşi are începutul în istorie prin acest răspuns liber şi simplu al Născătoarei de Dumnezeu „Fie mie după cuvântul tău!…”. Un răspuns personal, liber, prin cea mai liberă de păcat persoană umană, după cum afirmă Părintele Constantin Galeriu, un răspuns viu, Dumnezeului celui viu prin viaţa cea mai vie, sfântă, care dă acum trup şi sânge lui Dumnezeu Cuvântul. „Şi chiar în acest Fie al Fecioarei, în însuşi consimţământul ei, are loc evenimentul întrupării” .
În acest fel, Fecioara Maria, ca reprezentantă a întregului neam omenesc, îşi dă consimţământul la înomenirea Fiului lui Dumnezeu, dând început mântuirii noastre obiective săvârşite de Preascumpul Său Fiu. Acest minunat şi mântuitor răspuns aprobator „Fie mie după cuvântul tău!…” dă „esenţă izvorului răscumpărării noastre” .
Pr. Dr. Andrei – Gabriel GHIAUR
Categories: Fără categorie
