Capela mortuară ,,Învierea Domnului” se află în cadrul clădirii Centrului multifuncțional „Sf. Ap. Andrei” al Parohiei Fierbinți Târg. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în vara anului 2016 au fost demarate lucrările de construire a Centrului multifuncțional „Sf. Ap. Andrei” care cuprinde: capelă mortuară, o sală multifuncțională (pentru desfășurarea activităților sociale, culturale, administrativ – gospodărești), grup sanitar și birou parohial.
Actualmente se lucrează la interiorul sălii multifuncționale a Centrului: finisarea interioară a pereților, montarea unui aparat AC digital modern, și apoi amenajarea acesteia pentru desfășurarea activităților sociale, culturale și administrativ – gospodărești ale parohiei. Urmând, ca la finele lunii iulie să se efectueze recepția lucrărilor conform legislației în vigoare.