Menu Home

Alături de vârstnicii de la Centrul Medico – Social Fierbinți Târg

Joi, 13 septembrie 2018, în ajunul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, seniorii de la Centrul Medico – Social din localitatea Fierbinți Târg au fost spovediți și împărtășiți cu Sfintele Taine de către preotul Andrei – Gabriel Ghiaur de la Parohia Fierbinți Târg. Ocazie cu care s-a rostit și un cuvânt de învățătură cu titlul ,,Sfânta Euharistie – Taina unirii noastre cu Dumnezeu”, subliniindu-se faptul că Sfânta Euharistie este cea mai însemnată dintre toate Tainele Bisericii căci prin intermediul ei omul ajunge la punctul cel mai înalt spre care se poate îndrepta strădania sa, unirea cu Dumnezeu în chip tainic „ Hristos rămâne întru noi și noi întru El” ( Ioan 6, 56 ). Unirea cu Hristos în Euharistie este și actul de înfăptuire și creștere continuă a relațiilor din lăuntrul unității Bisericii ca trup al lui Hristos, desăvârșindu-se astfel lucrarea începută prin Botez și Mirungere.

De menționat că din anul 2014, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, între Parohia Fierbinți Târg și Centrul de asistență Medico – Social din localitatea Fierbinți Târg există un Protocol de parteneriat.

A consemnat preot Andrei – Gabriel Ghiaur de la Parohia Fierbinți Târg

Categories: Fără categorie

fierbinti-targ

Sari la conținut