RUGĂCIUNEA – VORBIREA NOASTRĂ CU DUMNEZEU
- PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ
Ora trecută am vorbit despre Pilda talanților și am desprins învățături religios – morale folositoare vieții noastre de zi cu zi.
Dragii copii, astăzi plecând de la premisa că omul este o ființă rațională, creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dorește să fie în legătură cu El, să fie în comuniune cu El. Comuniunea cu Dumnezeu se realizează prin cult. Structurii psiho-fizice a omului îi corespund cele două dimensiuni ale cultului: intern şi extern. Cultul intern este concentrat în cele trei virtuţi teologice (sau cardinale), credinţa, nădejdea şi dragostea, iar cultul extern se manifestă în două moduri: public (sfintele slujbe) şi particular (rugăciunea).
- ANUNȚAREA TEMEI
Astăzi vom vorbi despre rugăciune, despre felurile ei, despre condițiile și efectele ei.
- TRATAREA
Ce este rugăciunea?
Rugăciunea este posibilitatea sau mijlocul prin care noi oamenii luăm legătura cu Dumnezeu. Ea este vorbirea noastră cu Dumnezeu, este „convorbirea dintre credincios și Dumnezeu”[1]. Rugăciunea reprezintă o necesitate ontologică a firii omenești. Precum icoana exista si isi pastreaza valoarea ei doar pusa in legatura cu cel pe care il iconizeaza, tot astfel si omul, ca faptura „dupa chipul lui Dumnezeu”, exista, isi pastreaza valoarea sa si se implineste doar in legatura cu Cel al Carui chip – icoana – este.
Cea mai cunoscută definiţie este cea formulată de Evagrie Monahul (numit şi „Ponticul”, † 399): „Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu”[2].
De câte feluri este rugăciunea?
După subiect sau după numărul participanților, rugăciunea este de două feluri: particulară sau publică. Vorbim, deci, de rugăciunea personală sau rugăciunea Bisericii.
Rugăciunea particulară este „rugăciunea făcută de fiecare credincios singur … în orice loc, în orice timp, și (este) citită sau spusă pe de rost, după alcătuire gata făcută, dintr-o carte de rugăciuni, sau chiar scoasă din taina inimii tale”[3]. Mântuitorul s-a rugat de nenumărate ori singur în locuri pustii, retrase. De aceea, El recomandă rugăciunea particulară: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 6). Un caz special de rugăciune particualară este cea a omului care muncește. Pentru acesta există dictonul latin: Ora et labora (Muncește și roagă-te).
În concluzie, nimeni nu este scutit de a-și face rugăciunea particulară, nici măcar bolnavii (care pot fi scutiți de post pe perioada bolii).
Rugăciunea publică este rugăciunea cultică, rugăciunea făcută în Sfânta Biserică, cu voce tare, cântată sau citită: Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, ierurgii, acatiste, paraclise, psaltirea etc. Mântuitorul îndeamnă și la rugăciunea publică. El spune: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20); astfel „cultul instituit de Iisus Hristos, deși pune accentul pe cultul intern, este un cult integral, care angajează și sufletul și trupul, în adevărata închinare ce se aduce adevăratului Dumnezeu. De aceea, cultul creștin este cult intern și cult extern într-o unitate desăvârșită”[4]. Rugăciunea publică este foarte importantă pentru că ea aduce unitatea între creștini: „Rugăciunea rostită cu glas tare are însemnătatea ei … ea face legătura cu ceilalți fii ai Bisericii și frați întru Hristos, întărind credința comună”[5]. Învățătura de credință ortodoxă (Catehismul), denumește rugăciunea în Biserică mai puternică decât cea particulară: „Rugăciunea făcută în Biserică, în loc sfințit, unde tot ce ne înconjoară ne îndeamnă la uitarea grijilor zilnice și la evlavie, are mai multă putere, rugăciunile făcute în Biserică sunt negreșit mai bine primite, fiindcă aici nu suntem singuri”[6], ci împreună cu sfinții rugători, cu puterile îngerești care aduc harul lui Dumnezeu la noi.
După cuprinsul ei rugăciunea este de trei feluri: de laudă, de mulțumire, de cerere.
Rugăciunea de laudă este rugăciunea prin care lăudăm, binecuvântăm pe Dumnezeu pentru măreția Lui în crearea universului și pronierea acestuia. Îl laudăm pentru toate atributele Sale infinite și veșnice și pentru actualizarea lor temporală, după voia veșnică divină, în creație. Rugăciunea de laudă se aduce permanent de spiritele cerului: „Serafimii stăteau înaintea lui … și strigau unul către altul: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui” (Isaia 6, 2-3); „Și cele patru ființe, având fiecare dintre ele câte șase aripi, sunt pline de ochi, de jur împrejur și pe dinăuntru, și odihnă nu au ziua și noaptea, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotțiitorul, Cel ce era, Cel ce este și cel ce vine. Și cele patru ființe dădeau slavă, cinste și mulțumită Celui ce șade pe tron, Celui ce este viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 4, 8-9). Tot așa pe pământ oamenii trebuie să aducă laudă lui Dumnezeu din inima lor. Dar pentru a aduce laudă lui Dumnezeu, inima (ființa) trebuie să fie curată: „Tăria mea şi mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preaslăvi, Dumnezeul părintelui meu şi-L voi preaînălţa!” (Exod 15, 2).
Rugăciunea de mulțumire este rugăciunea prin care îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră. Apostolul Pavel spune: „Rugați-vă neîncetat. Dați mulțumire pentru toate” (I Tesaloniceni 5, 17-18); sau: „Mulțumesc pentru toate lui Dumnezeu-Tatăl în numele Domnului nostru Iisus Hristos” (Efeseni 5, 20). Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru sănătatea și integritatea noastră fizică și psihică, pentru binefacerile materiale cu care ne-a binecuvântat. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții, pentru minunatul univers în care viețuim, pentru fiecare zi în care ne-a considerat vrednici să o trăim. O rugăciune specială de mulțumire este rugăciunea când suntem cuprinși de o boală; rugăciune de care nu multă lume este conștientă. Este o adevărată teologie a bolii pentru cei care au ochi de văzut. Credința fără încercare nu este puternică: „Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte sufletul Său” (Ps 10, 5). Fie că este încercare (cazul Avraam: „Și Dumnezeu a încercat pe Avraam” – Geneza 22, 1; sau cazul Iov: „Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul” – Ps. 33, 18), fie că este pedeapsă spre îndreptare (în cazul majorității oamenilor), în boală trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu și să-L rugăm să ne vindece: „Domnul să-l ajute pe el pe patul durerii lui; în aşternutul bolii lui să-l întărească pe el” (Ps. 40, 3); „Nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu îţi dau tărie şi te ocrotesc şi dreapta Mea cea tare te va sprijini” (Isaia 41, 10). Omul sfânt chiar exclamă: „Încearcă-mă, Doamne, cunoaște cărările mele” (Ps 123, 38), pentru că omul sfânt știe căci credința lui trebuie încercată. Omul sfânt îi mulțumește lui Dumnezeu pentru încercare și în vreme de boală.
Rugăciunea de cerere. Este rugăciunea prin care cerem lui Dumnezeu tot ceea ce este necesar vieții și mântuirii noastre. Mântuitorul spune: „Cereți și vi se va da, căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8), sau „Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi” (Matei 21, 22). Sfântul Apostol Iacov îndeamnă la îndrăzneală în a cere Domnului: „Nu aveți (daruri n. n.) pentru că nu cereți” (Iacov 4, 2). Același Apostol Iacov spune: „Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău” (Iacov 4, 3). Rugăciuni pentru sănătate, pentru ocrotire, pentru mântuire, pentru iertarea păcatelor, pentru binecuvântare, pentru înțelepțire sunt rugăciuni de cerere bineprimite.
Cum trebuie să fie rugăciunea?
Rugăciunea adevărată este rugăciune însoțită de post trupesc și împodobită cu toate virtuțile creștine (credința, nădejdea, bunătatea, milostenia, iertarea, iubirea etc.) Însă, dacă suntem cuprinsi de păcate și în ființa noastră nu au început încă să rodească aceste virtuți și vrem să ne schimbăm viața, atunci rugăciunea trebuie să fie mai întâi de rugăciune de pocăință. Tâlharul pe cruce face ultima și cea mai sinceră spovedanie: „Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă? Și noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta n-a făcut însă nici un rău. Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția ta” (Luca 20, 41-42). Prin gura vameșului celui păcătos, cel care nu îndrăznea nici măcar ochii să-i ridice spre Dumnezeu și își bătea pieptul necontenit ca semn al pocăinței sale abisale, Hristos ne dă modelul desăvârșit al rugăciunii smerite: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Împăratul David a greșit o singura dată în viață, dar apoi s-a căit toată viața sa. Rodul acestei pocăințe perpetue este dumnezeiscul psalm 50: „Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea” (Ps. 50, 1-4). Această stare de pocăință este împletită întotdeauna cu smerenia.
Însuşirile (exigenţele) rugăciunii: să izvorască din inimă curată şi să fie făcută cu atenţie; să fie făcută cu dragoste faţă de Dumnezeu şi de aproapele; să nu conţină cereri care să contravină moralei creştine şi bunului simţ; să fie numai pe linia voii lui Dumnezeu (de aceea se spune, cu toată dreptatea, că cea mai scurtă şi mai înţeleaptă rugăciune este: „Doamne, facă-se voia Ta cu mine!”).
Foloasele rugăciunii: comuniunea cu Dumnezeu şi dobândirea asemănării cu El; luminarea minţii, bucuria inimii, întărirea voinţei. Iar Sfinţii Părinţi se întrec în a le descrie: cheia vistieriei darurilor dumnezeieşti (Fer. Augustin), cununa virtuţilor (Sf. Maxim Mărturisitorul), doctorie mântuitoare, împiedicând păcatele şi vindecând nelegiuirile (Sf. Ioan Gură de Aur), leacul mâhnirii şi urâtului (Sf. Nil Sinaitul), rodul bucuriei şi al mulţumirii (Evagrie Monahul) etc[7].
- RECAPITULAREA
Ca o recapitualare a celor spuse, rugăciunea este vorbirea sufletului/ființei cu Dumnezeu. Ea este absolut necesară creștinului pentru că așa își menține vie relația cu Dumnezeu și, ca rod al ei, primește binecuvântarea și ocrotirea divină.
- ASOCIEREA
După cum spuneam, rugăciunea adevărată trebuie însoțită de post. Postul și rugăciunea sunt aripile sufletului în procesul mântuirii, sunt două lucrări bineplăcute lui Dumnezeu. Deși poate fi făcută și fără post, rugăciunea cea mai puternică a sufletului este cea încununată de înfrânarea trupului.
- GENERALIZAREA
Rugăciunea este cea mai bună posibilitate cu care noi ne putem apropia și vorbi cu Dumnezeu. Pe baza Scripturii, rugăciunea împletită cu smerenia și cu înfrânarea trupească, este primită cu toată certitudinea de către Dumnezeu.
- APLICAREA
Deci, fie că ne rugăm din taina inimii noastre, fie că folosim o carte de rugăciuni, rugăciunea nu trebuie să lipsească din viața noastră. Nu este scutit absolut nimeni pe acest pământ de la canonul rugăciunii. Într-o rugăciune neîncetată a inimii, dimineața ne sculăm, ne spălăm, îngenunchiem înaintea Tatălui ceresc și, închizând ochii evităm risipirea minții, alungăm toata grija cea lumească din inima noastră și cerem lui Dumnezeu ajutorul și ocrotirea Sa pe tot parcursul zilei; iar seara, înainte de culcare, „să mulțumim lui Dumnezeu pentru bunătățile primite în timpul zilei, rugându-L să ne ierte greșelile făcute peste zi și să ne ocrotească și în timpul nopții”[8], cerând în continuare harul său ocrotitor pentru tot restul vieții noastre.
[1] † Mitropolit Nicolae Mladin, Orest Bucevschi, Constantin Pavel, Ioan Zăgrean, Teologia Morală Ortodoxă, vol. II, Edit. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p. 50.
[2] Cuvânt despre rugăciune, 3, în Filocalia Românească 1, trad. de prot. D. STĂNILOAE, Sibiu 1947 (Ediţia a II-a), p. 73
[3] Învățătura de credință …, p. 238.
[4] † Mitropolit Nicolae Mladin et al., op.cit. p. 50.
[5] Învățătura de credință …, p. 244.
[6] Idem, p. 260.
[7] Fragmente preluate de la N. MOLDOVEANU, Comori dezgropate, Editura „Casa şcoalelor”, Bucureşti, 1997.
[8] Învățătura de credință …, p. 258.
Categories: Fără categorie
