Parohia Fierbinți Târg
Rețea

28 martie 2026 - ,,Drumul spre mărturisire: familia și darul vieții, între cateheză și experiență” - Marșul pentru Viață 2026 – „Solidaritate pentru amândoi”

În cadrul proiectului „Familia – spațiul în care cultivăm și învățăm iubirea”, participarea la Marșul pentru Viață 2026 – „Solidaritate pentru amândoi”, din data de 28 martie 2026, a reprezentat o continuare aplicativă a lecției catehetice desfășurate în aceeași zi, integrându-se în ciclul catehezelor originale dedicate Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar. După desfășurarea catehezei și realizarea afișelor tematice, copiii au participat la marșul organizat la Urziceni, având ocazia de a transpune în practică valorile și cunoștințele dobândite. Pe parcursul deplasării către eveniment, părintele coordonator a purtat cu copiii o discuție interactivă despre familie, subliniind importanța acesteia ca spațiu al iubirii și al formării, precum și valoarea copilului ca dar al lui Dumnezeu. Dialogul a fost adaptat nivelului de înțelegere al copiilor, încurajând participarea activă și exprimarea propriilor idei. La întoarcere, activitatea a continuat printr-un moment de reflecție și împărtășire a impresiilor, în care copiii au fost invitați să își exprime gândurile și trăirile legate de experiența participării la marș. Această etapă a contribuit la consolidarea mesajului catehetic și la interiorizarea valorilor discutate. Prin această abordare, activitatea a depășit cadrul teoretic al catehezei, devenind o experiență vie de învățare și mărturisire, în care copiii au fost implicați activ în promovarea valorilor creștine ale vieții și familiei.